ENDOMETRIOZA, CAUZA INFERTILITATII

 
Ati primit diagnosticul de infertilitate? Cauza poate fi endometrioza. Iar in faze incipiente nu poate fi depistata la ecografie. Presupune migrarea tesutului intrauterin, fapt ce impiedica instalarea sarcinii. Endometrioza afecteaza cu precadere femeile cu varste intre 25 si 40 ani. Endometrioza si infertilitatea sunt strans legate, pentru ca reprezinta una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilitatii.
Medicii Euromaterna recomanda, conform protocoalelor internationale, si datorita agresivitatii acestei boli pe starea de santate a femeii efectuarea de la bun inceput a laparoscopiei ca metoda de diagnostic si/sau tratament in toate cazurile de suspiciune de endometrioza.Orice intarziere a diagnosticului si a tratamentului poate duce la complicatii ireversibile ale organelor pelvine ale pacientei.
Endometrioza reprezinta o afectiune ginecologica caracterizata prin prezenta de tesut endometrial functional in afara cavitatii uterine. Cu alte cuvinte, tesutul care in mod normal captuseste cavitatea uterina poate fi gasit, la anumite femei, in mod anormal, si in alte locatii situate extrauterin. 
Leziunile de endometrioza pot fi localizate oriunde in cavitatea pelvina: pe ovare chistovariene, trompele uterine, peretii laterali ai pelvisului. Alte localizari includ ligamentele uterosacrate, fundul de sac Douglas si septul recto-vaginal.Leziunile de endometrioza pot fi de asemeni gasite la nivelul cicatricilor dupa operatie cezariana, dupa laparoscopie sau laparotomie, pe vezica urinara, intestine, colon, apendice si rect.In rare cazuri, endometrioza poate fi localizata in interiorul vaginului, in interiorul vezicii urinare, pe piele, in plamani, coloana vertebrala si creier.
Simptomele endometriozei
 Cel mai comun simptom al endometriozei este durerea pelvina. Aceasta este deseori corelata cu ciclul menstrual, dar nu obligatoriu. Pentru multe femei, duererea este atat de severa si deranjanta, incat influenteaza stilul de viata in mod semnificativ.
Durerea poate fi resimtita:
inaintea, in timpul sau dupa menstruatie
  • in timpul ovulatiei
  • in intestine in timpul menstruatiei
  • in timpul mictiunii
  • in timpul sau dupa contactul sexual
  • in regiunea lombara (a spatelui)
Alte simptome includ:
  • diaree sau constipatie (in special in corelatie cu menstruatia)
  • balonare abdominala (din nou, in corelatie cu menstruatia)
  • sangerare severa sau neregulata
  • oboseala
Alt simptom bine cunoscut asociat endometriozei este infertilitatea. Se estimeaza ca 30-40 % din femeile cu endometrioza sunt subfertile.
Diagnosticul endometriozei
Nu exista un test unic simplu pentru diagnosticul endometriozei. Cea mai precisa metoda de diagnostic definitiv al endometriozei este efectuarea unei laparoscopii cu prelevarea unei biopsii din tesuturi. Aceasta este considerata in prezent metoda standard actuala cea mai valoroasa. Laparoscopia este insa o procedura scumpa si invaziva. Mai mult, daca chirurgul ginecolog nu este specializat in endometrioza, poate sa nu recunoasca boala, ceea ce conduce la un diagnostic fals negativ.
Toate acestea fac din diagnosticul endometriozei un diagnostic dificil, o provocare pentru ginecologul care trebuie sa fie suficient de experimentat in a recunoaste simptomele sugestive ale endometriozei.
Alte teste pentru identificarea diagnosticul endometriozei sunt:
  • ecografia transvaginala
  • analize de sange
 
 

Inapoi la Articole si publicatii