Depresia

In fiecare an milioane de femei care devin mamici sunt afectate de depresie in primul an de la nasterea copilului.Cu toate acestea, nu stim prea multe despre depresia postpartum.

Ce este depresia postpartum?

Depresia postpartum este mai mult decat starea de tristete prin care trece proaspata mamica.Este o depresie care afecteaza femeile care au devenit mamici.Poate aparea in primele zile de la nastere, fiind o continuare a “baby blues” ori dupa cateva saptamani sau chiar luni de la nasterea copilului.Nu-ti fie teama sa recunosti semnele depresiei si impactul pe care il au asupra ta.Acesta este primul si cel mai important pas pe care il poti face pentru a depasi depresia, si anume sa accepti ca exista o problema.Faptul ca accepti existenta problemei si cunosti in ce consta ea, te va ajuta sa stii in ce directie sa actionezi.

Ce este “baby blues”?

Este o stare de tristete temporara, care afecteaza femeile dupa nastere, fiind pusa pe seama modificarilor hormonale care au loc in organism.Aproape jumatate din femeile care devin mamici sufera de “baby blues” in primele doua saptamani de la nasterea copilului.De obicei, debutul este in a treia sau a patra zi dupa nastere si se asociaza cu momentul instalarii lactatiei.Proaspata mamica se simte coplesita de noile responsabilitati, are insomnii, este agitata, nelinistita, este obosita, trece usor de la o stare emotionala la alta ( de la bucurie la tristete ) si ii este greu sa se opreasca din plans.Din fericire, aceasta tristete dispare de la sine dupa aproximativ 2 saptamani.Daca aceste simptome persista sau chiar se inrautatesc si impiedica realizarea sarcinilor zilnice si ingrijirea copilului, s-ar putea sa suferi de depresie postpartum.

Care sunt semnele depresiei?

  • Proaspata mamica este trista si deprimata mai tot timpul, nu se poate bucura de copil.
  • Nu mai este interesata de activitatile zilnice, de copil si de ea.
  • Se simte obosita si nu mai are energie si resurse pentru ingrijirea copilului si realizarea sarcinilor casnice.
  • Se simte mereu vinovata si are frecvent sentimentul ca nu este eficienta.
  • Intampina dificultati in luarea deciziilor.Are probleme de concentrare si comunicare.
  • Se gandeste la sinucidere sau ii este teama sa nu faca vreun rau copilului.
  • Alimentatie: de obicei are pofta de mancare crescuta, acest lucru ducand la cresterea greutatii corporale.Se intalneste insa si situatia cand proaspata mamica nu este interesata de mancare si slabeste foarte mult.

7 motive pentru a cere ajotor de specialitate cat mai repede

  • Netratata, depresia poate persista cateva luni sau chiar mai mult de un an.S-ar putea ca starea ta sa se inrautateasca pe zi ce trece.
  • Depresia interfereza cu realizarea sarcinilor zilnice, cu ingrijirea copilului, afecteza relatiile cu cei din jur. E pacat ca si cei dragi sa traiasca aceasta experienta negativa.
  • Depresia nu este din vina ta. Orice femeie care devine mamica poate fi depresiva dupa nastere.
  • Copilul tau are de suferit cel mai mult. Conform studiilor, copiii mamelor depresive pot avea probleme de atasament si intarzieri in dezvoltarea psiho-motorie.
  • Cu cat apelezi mai repede la un specialist, cu atat se reduc mai rapid simptomele depresiei, iar copilul tau se poate bucura din nou de mamica lui.
  • Eficienta diferitelor interventii este incurajatoare: 80% din persoanele depresive se simt semnificativ mai bine dupa tratament.
  • A cere ajutor de specialitate, a urma un tratament nu e un semn de slabiciune, ci decizia cea mai inteleapta pe care o poti lua cand ai depresie.

Ursu Ana

Asistent Medical

Spital Euromaterna Constanta